JOIA MARE. Obiceiuri de Paște în JOIA MARE, ziua în care femeile merg la biserică și împart colaci de post, vin, miere și fructe

JOIA MARE. Obiceiuri de Paște în JOIA MARE, ziua în care femeile merg la biserică și împart colaci de post, vin, miere și fructe
Publicat: 09/04/2015, 10:38
Actualizat: 20/03/2019, 16:30

JOIA MARE. „Fiecare zi din Săptămâna Mare se numește Sfântă și Mare. (…) Urmează un post de pătimire cu Hristos, ca împreună cu El să înviem. Fiecare zi din Săptămâna Sfântă și Mare este o urmare tainică a lui Hristos prin rugăciune, prin ascultarea sfintelor scripturi, sfintelor slujbe și mai ales prin pocăință și împărtășanie”, spune Patriarhul Daniel.

În fiecare zi din Săptămâna Mare la biserică se țin slujbe speciale, numite Denii și predici pentru curățenie sufletească și iertare de păcate. În Săptămâna Mare, e bine ca toți credincioșii să ierte și să se împace cu toți cei cu care au fost în dușmănie.

Totodată, pentru fiecare zi, pe lângă practicile religioase, există anumite obiceiuri și superstiții.

În Lunea Mare, începe curățenia de Paște: se scoate totul la aerisit, se spală rufe și se calcă și se fac reparațiile necesare prin casă.
Marțea se mătură și se aspiră și se spală geamurile.

Până miercuri, inclusiv, se mai pot spăla și călca rufe iar la țară mai sunt permise muncile în camp. Dupa această zi, bărbații își ajută nevestele la treburile gospodărești.

JOIA MARE. JOIA MARE este ultima zi în care se pomenesc morții, iar femeile merg la biserică și împart colaci de post, vin, miere și fructe.

Conform tradiției, în noaptea de dinainte de JOIA MARE sau în dimineața acestei zile se deschid mormintele și sufletele morților se întorc la casele lor. Pentru întâmpinarea lor, bărbații aprindeau focuri prin curți, în fața casei sau în cimitire.

Tot în această noapte, se crede că Joimărița, zeitate a morții care supraveghează aceste focuri, dar și patroana torsului și a țesutului, care supraveghează hărnicia oamenilor, le blesteamă pe femeile leneșe.

În după-amiaza Joii Mari se fac cele mai importante copturi de Paște: pasca, cozonacii și babele coapte în forme speciale de ceramică. Cea mai importantă, pasca, se face din faină de grâu de cea mai bună calitate, cernută prin sita deasă, și are, în mod tradițional, forma rotundă.

În cele mai multe locuri, JOIA MARE este ziua în care se roșesc ouăle și în care credincioșii se împărtășesc, după ce s-au spovedit. Tot în JOIA MARE se ține post cu mâncare uscată, iar la biserici nu se mai trag clopotele, ci doar se bate toaca.

În această seară oamenii merg la biserică la Denia celor 12 Evanghelii, în care sunt amintite spălarea picioarelor apostolilor de către Hristos, Cina cea de taină la care s-a instituit taina Împărtășaniei (Euharistia), rugăciunea din grădina Ghetsimani și prinderea Domnului de către cei care voiau să-l ucidă.

Potrivit unei superstiții, fetele obișnuiesc ca, în timpul slujbei, să facă pe o sfoară câte un nod după fiecare evanghelie, pentru ca apoi să își pună sfoara sub pernă ca să-și viseze alesul.

Ultima vineri din Postul Mare este numită și Vinerea Patimilor, Vinerea Neagră sau Vinerea Seacă. Conform tradiției creștine, este ziua în care Iisus a fost răstignit și a murit pe cruce pentru răscumpărarea păcatelor omenirii.

În Vinerea Mare este bine să se țină post negru, în aminitirea patimilor lui Iisus. Cei care nu pot nu trebuie totuși să nu mănânce urzici și nici să pună oțet în mâncare, pentru că lui Iisus I s-a dat să bea oțet după ce a fost biciuit.

Este cea mai tristă dintre zilele pătimirii Domnului, în care se rememorează aducerea la judecată, batjocorirea, schingiuirea, răstignirea, moartea și îngroparea lui Iisus. În biserici se pune pe o masă înaltă Sfântul Aer sau Sfântul Epitaf, o pânză pe care se află imprimată icoana înmormântări, iar credincioșii trec pe sub masă, o dată sau de trei ori. Seara se oficiază Denia Prohodului, cortegiul de credincioși, în frunte cu preoții, dând ocol bisericii de trei ori.

În această zi nu se fac treburi în casă.

Dimineața, înainte de răsăritul soarelui, oamenii alergau desculți prin rouă sau se scăldau în ape curgătoare crezând că, în felul acesta, vor fi sănătoși pe tot parcursul anului. Se spune că dacă plouă în Vinerea Mare va fi un an mănos.

Sâmbata Mare este ultima zi de pregătire a Paștelui, când femeile gătesc majoritatea mâncărurilor, termină curățenia și pregătesc hainele noi pentru zilele de sărbătoare. De obicei, în Sambăta Mare are loc și sacrificiul mielului, din carnea căruia se pregătesc drobul, friptura și borșul de miel.

Sambătă seara se pregătește coșul cu bucate ce va fi dus la biserică pentru sfințire. În el se pun ouă roșii, pască, cozonac și preparate din carne, acoperite cu cel mai frumos ștergar din casă. Apoi, oamenii merg la slujba de Înviere și iau lumina pe care o aduc acasă, unde pun deja și prima masă de Paște.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...